dor de marea mea...

era înfiorător de cald. perdeaua era înțepenită, semn că nici vântul nu se mai obosea să sufle. stăteam despuiat în pat și/mi imaginam că sunt pe malul mării, locul atât de drag mie. n/am o obsesie pentru apa albastră și sărată, și nici pentru nisipul fierbinte, dar locul acela mă atrage. marea e plusul, eu sunt minusul, nu știu. o fi invers, deși nu cred. sunt ca un copil când știu că voi călca apa aceea care nu încetează să vină, care te cheamă. vuietul acela, freamătul scoicilor spălate de nisipul ud, valurile care încearca doar să te sperie și orizontul fără de capăt, mă fac să mă întreb mereu dacă nu asta înseamnă eternitatea. dacă nu asta înseamnă viața fără de moarte. dacă nu asta e viața însăși.

 mi/e dor deja să simt prima mângâiere a valurilor. că e zi, că e noapte, n/are nicio importanță. îmi dau seama acum că mereu mă uit cum apa îmi înconjoară tălpile înainte să privesc în zare. simt cum plăcerea mă învăluie. e ca un cearșaf ud de mătase care/mi acoperă goliciunea trupului. și nu privesc încă înainte. nu. închid ochii, îmi ridic ușor capul și privesc apoi o altă imensitate. a cerului. îmi desfac și brațele larg, am degetele desfăcute și nu spun decât atât: "trăiesc!"

nu/mi plac șezlongurile și n/am înțeles niciodată de ce mergi la mare să te arunci pe niște bucăți albe de plastic. să te lungești pe nisipul fin și moale, nu se compară cu nimic. și/mi place că m/a făcut mama lung de tot, iar picioarele mele nu încap pe niciun prosop sau cearșeaf din lume. îmi place să stau pe spate și să dau din mâini și din picioare. dacă faci asta pe zapadă se cheamă că faci îngeri de zăpadă. oare cum s/ar numi asta pe nisip?

îmi place să stau pe bolovanii care sunt puși degeaba ca stavilă în fața puterii celui care împinge mereu valurile spre țărm. îmi place să stau așa, să simt colțurile dure cum îmi impung spatele. și să ascult durerea pietrei care se fărâmă încet. și, da, să simt răcoarea valurilor rupte peste trupul cald.

perdeaua a prins viață și geamul se trântește cu un sunet înfundat. n/apuc să deschid ochii, că o bubuitură teribilă îmi sparge visul. e de ploaie, în sfârșit. vreau să dansez printre picurii de apă și să chiui. pentru că știu că apa care se revarsă din cer, e din marea care mă cheama. iar și iar...