sâmbătă, 25 aprilie 2015

viața în fuchsia...

unde este limita până la care se poate spune că trebuie să-ți pese de cineva? există o asemenea limită, însă? și cine o stabilește? și în funcție de ce?

ești mai important tu, sau cel de care trebuie să-ți pese? sau trebuie să fie totul jumătate-jumătate, așa încât să nu se supere nimeni?

când și cum ar trebui să-ți pese? de cine da, și de cine nu?

e important dacă ajungi în gura lumii care consideră că nu-ți pasă destul de cei din jur?

încerc să mă dumiresc ce e cu mine în privința asta și dacă e bine sau nu așa cum sunt. asta, daca știu cum sunt. 

am făcut mereu ce-am simțit și, de regulă, am ignorat sfaturile binevoitoare venite din toate părțile, fie că erau spuse din cărți, din experiență sau din dorința de a părea în ochii celuilalt un pic mai înțelept. asta mai ales în cazul în care am simțit că cel care le rostește o face doar pentru a se simți el bine.

există și persoane care o fac dezinteresat, atrași într-un anume fel de tine și de modul tău de viață, care poate părea atipic pentru lumea din jur și care nu încearcă neapărat să te aducă pe linia pe care toți pășesc cu grija de a nu călca alături. 

s-ar spune că pentru asta există reguli și principii, limite peste care nu putem trece, adunate toate într-un uriaș manual menit a te îndruma în viață, așa încât să nu se poată spune că nu aparții lumii în care respiri, faci sex, faci dragoste, muncești sau, în cele din urmă mori.

s-ar spune că pentru asta există morala și că fără asta și fără reguli și principii ar fi haos. oricum e haos, dragilor, și rămâne doar să te întrebi dacă nu cumva rostul acelui manual uriaș de care spuneam, nu este decât, paradoxal, să întrețină și să alimenteze, pe nevăzute și pe nesimțite, o stare de perpetuă neliniște și de nesiguranță. și peste toate, desigur, morala, cireașa de pe tortul unei existențe care să facă din tine omul așa zis și vrut sănătos pentru societate.

hai că mă enervez, mai ales când aud de morală. și de reguli, și de principii.

ne e tot mai frică să fim liberi, și, astfel, ne ascundem sub umbrela moralei și a celorlalte minunății, pentru ca apoi să putem răbufni la adresa nedreptăților la care ni se pare că suntem supuși. nu trece o zi în care să nu aud pe cineva că-și etalazează frustrările vizavi de felul în care trăiește, de banii pe care-i câștigă. nu. e mai important astăzi să ai ce să bagi în stomac și, dacă se poate să-l strivești satisfăcut pe cel de lângă tine și marea majoritate a celor care fac parte din această categorie sunt convinși că au dreptul să-și umfle burțile doar pentru că respectă reguli și principii și, pe de-asupra, consideră că sunt și un monument de moralitate.

direcția în care mergem de la o vreme ne duce spre haosul de care ne tot ferim. mergem spre minciună, în numele moralei. ne mințim cu plăcere că suntem oameni de treabă, că  facem bine, dar întoarcem capul și strângem din buze a lehamite și dezgust, zâmbim prefăcut și cu pumnii strânși. nici măcar cu noi nu suntem mai îngăduitori. trăim, ca să murim.

suntem tot mai singuri și am uitat că singurătatea duce, de regulă, la nebunie. regula e se pare acum să-i înebunim și pe cei din jur. principiul e să nu scape nimeni, moral vorbind.

deci, de cine și cât să-ți pese, astfel încât să ne ajutăm să ieșim din ospiciul ce ne asurzește cu zumzetul lui delirant? în ce mă privește, eu încerc asta cu bunul simț, cu corectitudinea și cu sufletul colorat în fuchsia, de exemplu.

deci, îmi pasă de cineva atât timp cât libertatea mea nu are de suferit și nu simt mirosurile de hoit din ospiciu.

deci, îmi pasă atât timp cât mai pot întinde mâna să scot un suflet luminos din lumea deprimată, din atmosfera de glissando, cenzurat sau necenzurat.

deci, nebunii vor fi mereu mai mulți decât cei sănătoși la cap, așa că nu-mi pasă de gura lor.

acestea nu sunt reguli, nu sunt principii, nu consider că e o formă de moralitate. dar măcar încerc. am apucat pe un drum care, poate, mă va duce departe de haos. și nici măcar nu e musai să faci ca mine.

să-mi pese că nu-ți pasă? nu-mi pasă.


5 comentarii:

  1. De foarte multe ori mi-am pus si eu intrebarea asta: ''ești mai important tu, sau cel de care trebuie să-ți pese?''

    Sa stii ca am gasit raspunsul! Cum? Intamplator :) Eram in calatorie cu avionul si se prezentau procedurile de securitate in caz de accident. Acolo in procedura, sa spune clar: iti pui masca de oxigen tie in primul rand, inainte de a-i ajuta pe ceilalti.

    Eh, nu-s prosti, eh? Ce iluminare am avut! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti pui masca de oxigen tie mai intai, dar faci asta numai ca sa salvezi viata copilului de langa tine!

      Ștergere
  2. Bună întrebare! Cred....că în primul rând de tine. ..apoi toți ceilalți vor fii bine cu tine. ..paradoxul cred este că oamenii uită azi să se oprească un minut să vadă dacă mai știu cine sunt ei înșiși ....cum să îți pese de ceilalți cand au uitat de ei. ..?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună întrebare! Cred....că în primul rând de tine. ..apoi toți ceilalți vor fii bine cu tine. ..paradoxul cred este că oamenii uită azi să se oprească un minut să vadă dacă mai știu cine sunt ei înșiși ....cum să îți pese de ceilalți cand au uitat de ei. ..?!

    RăspundețiȘtergere