miercuri, 23 ianuarie 2013

eu. pur și simplu...

cred ca multe din legile nescrise ale firii trebuie rescrise. trăim, mulți dintre noi, într-o lume în care ne copleșesc tradițiile și prejudecățile. iertată-mi fie comparația, dar suntem ca biserica ortodoxă, închistată de valori și concepții din vremuri mult prea îndepărtate. ne ducem viața într-un anume fel, pentru că așa au trăit și părinții noștri, și bunicii la fel, dar și bunicii lor la fel. simt că pentru mine a venit vremea să mă scutur zdravăn de toate astea și să trăiesc iar, doar așa cum simt. și poate că o și fac de ceva vreme încoace, de când am putut să văd viața cu alți ochi, de când îmi vin în minte momente și trări de cândva.

am fost un rebel mereu în ceea ce privește comunul. de mic copil voiam să fac multe pe dos față de cum eram învățat. de școală, sau de părinți, de societate în general. aveam o senzație ciudată de libertate, de un altfel de trai, mai atrăgător, mai incitant. unii ar spune acum că e vorba de egoism, și poate că așa e. dar poate că și egoismul ar trebui să-l privim altfel. nu ca pe un defect, ci ca o calitate. nu văd nimic rău în a te gândi mai mult la tine, să fii tu interpretul unui rol principal într-o lume în care valorilor li se dau șuturi în fund, iar prostia e percepută tot mai des ca o calitate.

sună ciudat că spun asta acum, dar divorțul mi-a făcut bine. și-mi dau seama de asta în această clipă, la aproape doi ani de când s-a întâmplat. n-am nimic cu instituția căsătoriei, dar sunt tot mai convins că e o formă inconștientă de constrângere, de îngrădire a personalității. de plafonare și diminuare a valorilor proprii, toate acestea rezultate și din inadaptarea sau incompatibilitatea cu persoana cu care ar trebui să formezi un tot.

am aflat în tot acest răstimp că nu mai vreau să simt fluturi în stomac, pentru că aduc, de regulă, suferință și durere. aduc întrebări și emoții inutile, că deformează cumplit realitatea și ne aruncă pe un tărâm nesigur care duce inevitabil într-o cușcă a vieții din care cu greu mai poți evada.

sunt sigur că voi naște destule controverse scriind toatea astea. dar aștern doar cuvintele pe care le simt și în care cred. da, văd altfel totul, și am văzut mereu altfel. nu sunt ceea ce se cheamă un sihastru, chiar deloc, și nici un singuratic, doar că-mi place viața raportată la mine. ah, că sunt generos, că fac fapte bune și încerc să ajut pe alții cu te miri ce... da. dar asta nu e decât o altă formă a libertății care mă caracterizează, independent de toți cei care se află în jurul meu. nu mă poate influența nimic să iubesc, să dăruiesc, să simt. nu. dacă se întâmplă asta, e pentru că eu vreau asta, pentru că îmi doresc asta.

nu mi-a plăcut niciodată să nu pot face ce vreau, nici măcar în momentele în care iubeam ca un nebun. traiul în doi e bun, e foarte bun chiar, dar nu vreau să renunț la ce sunt eu. și când nu sunt eu, reacționez. cum am făcut-o de multe ori, dealtfel. nu cred că trebuie să te adaptezi la persoana de lângă tine, la felul în care este ea. după cum nici ea nu trebuie să facă asta. ar trebui ștearsă definitiv concepția asta, un pas care ar trebui sărit într-o relație care implică doi oameni care se iubesc. fiecare individ trebuie luat în parte, separat, iar adaptarea, mularea sau pornirile de a fi pe placul celuilalt ar trebui excluse din start și dată prioritate încrederii în cel de lângă tine.

nu știu ce specie sunt, dar am nevoie de mine. am nevoie uneori să fiu singur ore în șir, să nu sun pe nimeni, să nu vorbesc cu nimeni, nici măcar cu persoana care-mi place, să fac orice altceva nu implică un partener de viață. și fără ca asta să dea de gândit că înșel, că nu mai iubesc, că nu mai simt. pur și simplu vreau să fiu eu, cu libertatea mea, fără constrângeri sau întrebări. haha, cred că nu mă voi mai căsători așa în veci. nici măcar nu văd o tragedie în asta. dar chiar deloc.

văd o relație perfectă aidoma unui loc de muncă drag, în care intri periodic, la intervale mai mult sau mai puțin regulate. în care să intri cu plăcere, să te consumi, să dorești mai mult, să arzi cu flăcări mari, dar din care să ieși când simți nevoia. să iei aer, să respiri, să mai vorbești cu tine. și un loc în care să te întorci apoi, pentru că așa vrei tu. nu pentru că celălalt așteaptă să faci asta. chiar, despre ce egoism vorbim aici? nu cred ca de al meu...

am cunoscut de doi ani încoace destule persoane. puține însă care să-mi semene și să nu-mi pună un milion de întrebări și care să nu renunțe la îndoieli. mă satur repede de cineva care mă copleșește cu vorbe dulci și atenții o mie. cu neîndoielile și suferințele auto-provocate din neștiința sau neputința de a-mi respecta libertatea și felul de a fi. nu s-ar spune că nu fac eforturi de a mă face înțeles, de a-mi explica modul de a fi, dar obosesc îndeajuns de devreme să tot explic la infinit că nu pot fi lipici. că nu pot fi la comandă acel sandu din închipuirea cuiva. și poate că nici măcar nu mai vreau să mă tot justific. place sau nu, îmi provoacă indiferență...

nu voi avea parte de o asemenea relație? nici un bai. am scris cândva că am urcat deja pe muntele mare alături de cineva, că am simțit înlănțuiți aerul tare al înălțimilor, că am râs și am plâns cu lacrimi de bucurie privindu-ne în ochi, că am atins fericirea și am simțit-o așa cum poate puțină lume a făcut-o. viața e frumoasă oricum și trăiesc din plin magia ei. nu sunt de gheață. chiar deloc, pot iubi însă la fel de bine și viața din margarete sau felul în care soarele merge la culcare. mă poate face fericit și doar zăpada sau ploaia... și doar astea să fie, și-mi e de ajuns....


8 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. nu știu dacă e frumoasă, ionel. dar adevărată e! te salut... :)

      Ștergere
  2. :) minunate trăiri...OM care se descoperă, se redescoperă, se reinventează...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) multumesc... ma straduiesc sa ma regasesc....

      Ștergere
  3. Superba as spune si buna de luat in considerare pentru cei ce au aceelasi spirit! E bine sa ai posibilitatea de a te regasii... Dificil de aplicat insa, chiar daca nu esti casatorit ci traiesti doar in concubinaj. Imi dai multe teme de casa Sandu si ma faci sa-mi aduc aminte cu drag de momentele in care eram "tanara si nelinistita" si cu regret de momentele in care am incercat din prea mult bun simt sa ma pliez la cerintele celorlalti, sa uit sa fiu eu si asta doar pentru ca cei alesi nu intelegeau in aceelasi mod institutia casatoriei si concubinajului. Cei prea mult strica si evident si inevitabil esti gresit inteles. Da-i doamne romanului mintea ai de pe urma sau prieteni ca tine! >:D< :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e dificil, miha, stiu. dar merita sa te bati pentru asta! :)

      Ștergere
  4. ... suntem cu toţii jucători veniţi să ne susţinem experienţa realităţii jocului care este despre tine şi celălalt. Găsim fericirea în cel de lângă noi pentru o perioadă scurtă de timp, trăim sentimentul prieteniei, al maternităţii, al extazul erosului şi asistăm cu tristeţe la transformarea lor în rutină, plicitseală, prietenie, sau, în cel mai drastic scenariu, în ură. Toate acestea se întâmplă pentru că avem falsa percepţie că rolul relaţiilor este acela de a ne face fericiţi. Rolul lor e să ne facă conştienţi de ceea ce suntem cu adevărat, să ne ţină oglinzi în faţa chipului în care vom oglindi imagini pe care le iubim, sau pe care le detestăm. Ceilalţi sunt profesorii noştri, sunt gânduri şi emoţii ale propriei minţi pe care le transformăm în bucurii sau drame, în modele de reacţie. Le târâm după noi dintr-o viaţă în alta, dintr-o generaţie în alta, le dăm mai departe copiilor noştri, mulţumiţi de modul minunat în care i-am educat. După ce ai trăit această revelaţie, îşi face loc comunicarea, care în opinia mea este secretul tuturor relaţiilor. Vei deveni capabil să te exprimi clar dintr-un loc de siguranţă interioară şi bucurie. Nu mai e loc pentru agende ascunse. Realizezi că nu are nici un rost să te păcăleşti pe tine însuţi, nu-ţi serveşte la nimic, e doar o sursă de permanentă de suferinţă. Vei avea curajul să zici cu voce tare ceea ce te nemulţumeşte sau îţi creează un disconfort, o vei face însă de pe poziţia smereniei şi a iubirii. Iar cel mai mare câştig este faptul că vei avea curajul să zici celuilalt “te iubesc” fără frica de a deveni penibil.
    Putem fereca păsări în colivii, putem închide animale în cuşti, putem să rămânem în relaţii chinuitoare, dar nu vom putea niciodată înlănţui suflete umane! Ele sunt născute spre a trăi liber. Limita acestei libertăţi nu e cerul, aşa cum avem obiceiul să zicem, sunt gândurile noastre egotice."

    RăspundețiȘtergere
  5. Doar atat, citez:"Înţelesul iubirii nu este acela de a sta spate în spate, ci de a sta faţă în faţă, fiecare păstrându-şi propria mobilitate; înseamnă, deci, asumarea riscului de a te îndepărta sau de a te pierde, de a te reduce sau de a te amplifica." J. Salome

    RăspundețiȘtergere