sâmbătă, 10 octombrie 2020

imposibilul autoportret...

 sunt un om obișnuit, aș spune despre mine. unul mai degrabă optimist, dar care pune răul înainte pentru că, altminteri, asta m-ar duce într-un final la acceptarea eșecului. sunt agitat adeseori, dar și veșnic nemulțumit de mine. m-aș cataloga un perfecționist, dar n-aș fi atât de sigur de asta.  n-am multe la îndemână, dar îmi place să așez orice pe ceva ce vrea să se înalțe, să pun un umăr acolo unde se clatină ceva. nu e nimic inutil în ceea ce fac și îmi asum și riscul de a fi, astfel, doborât. n-aș învinovăți pe nimeni de asta, ci, vezi, aș răbufni tot la adresa mea. prea vreau multe și acum, iar rigoarea și entuziasmul, dorința excesivă de a face bine și de a mișca lucrurile înspre ceea ce eu cred că mi-ar risipi insatisfacția față de mine, duce adesea la haos. 

am câteodată senzația că nu mai aparțin de-o vreme lungă acestei lumi. că eu de fapt am murit demult și că nu sunt altceva decât un observator critic al comportamentului, limbajului, al felului în care interacționează oamenii acum între ei, al opiniilor și a modului în care setul meu de valori a fost încuiat cu zece lacăte și îngropat. că percep realitatea de astăzi de undeva de sus, așa cum muribundul e deja în drum spre ceruri, dar care mai apucă să-și vadă trupul inert pe patul alb de spital.

în cea mai mare parte a timpului rămân însă aici, jos. sunt, cum spuneam un optimist, pun răul înainte, dar și binele înaintea lui. manifest deschidere față de păreri și argumente. cred cu tărie în lucruri demult confirmate. dacă m-aș manifesta mai mult în planul socializării, nu cred că ar fi cineva care să spună despre mine că nu iubesc polemica și dialogul. am o acută nevoie de valori, de puncte de referință, de punți care să mă treacă de nesiguranță și instabilitate. încerc să evit pericolul și să rămân un optimist pe mai departe.

spunea cineva că nu se poate să negăm imposibilul, că în lipsa lui nu am mai crede nici măcar în dumnezeu, că dacă totul ar fi posibil nu am mai crede în minuni. și tind să-l cred, pentru că s-au întâmplat miracole în viața mea, atunci când nu mai simțeam decât suflul rece al hăului. nu renunț ușor la nimic, decât la prostia și urâtul din jurul meu. și trebuie să fac în așa fel încât imposibila conviețuire cu valorile de azi să devină posibilă. să mă adaptez, să mai fac și compromisuri, în ciuda faptului că mi-e teamă de schimbare. vreau să fiu un om cât se poate de ”normal” în vremurile astea și să nu pierd contactul cu mulțimea. chiar cred că pot deveni un om și mai bun chiar și în această lume, nu sunt naiv, dar nici pur, dar ofer onestitate și aștept înapoi același lucru, ofer deschidere și prietenie, și aștept aceeași deschidere și aceeași prietenie. 

mă incomodează să trăiesc despărțit oarecum de propriile concepții și de valorile mele de referință, de aici și teama de schimbare. încă mă mai minunez de ceea ce e în jurul meu, de interpretări și abordări, de justificări și atitudini. adevărul e totuși unul singur, iar toate astea mă pot transforma până la urmă într-un pesimist cu patalama. 

nu vreau orice fel de schimbare, nu vreau să înfulec din ceea ce e comun acceptat astăzi. îndrăznesc să fiu diferit, dar fără să pierd prea mult din ce am acum ca valori de suflet. se poate întâmpla și asta desigur, dar sper ca răul să nu fie atât de mare, iar consecința să fie doar o aerisire a spațiului din preajma mea. aș putea pierde oameni, dar asta m-ar putea scăpa de cei care emană doar o asumată și o aparentă afecțiune înspre deloc, oameni care-și trăiesc viața fals, dar fericiți în micimea lor.

cred că îmi fac doar curaj până la urmă, dar merită încercat. rațiunea îmi spune acum că schimbarea nu mă poate duce decât la mai bine, că aș fi mai mult timp față în față cu mine, fără aprobarea, criticile sau aplauzele nimănui. schimbarea poate aduce situații primejdioase, dar nu există eroi care să nu fi trecut prin asta. 

nu-mi permit căderi, trebuie să rămân la înălțime. ne este destinat să atingem perfecțiunea naturii noastre proprii. vreau să am curajul celui care știe ce vrea și luptă pentru a reuși. și am un as în mânecă în privința asta: iubesc.