luni, 3 iunie 2013

iubire, într-o noapte fără stele...

e târziu în noapte și mă cert în gând cu pescărușii ce țipă isteric pe sub norii grei. mă uit la perdeaua ce dansează dincolo de fotoliul maroniu și simt adierea vântului ce împrăștie prin cameră fumul albastru al țigării ce-și irosește menirea în scrumiera mult prea plină.

ochii mi s-au liniștit și mă văd, parcă, din partea cealaltă a laptopului, cu fața luminată de albul ecranului, în întunericul vioi din cameră. mă văd zâmbind frumos. mi-ar plăcea să-mi faci o poză așa acum, și apoi să mă iei de mână și să mă duci pe plajă. mă duci?

aud de departe revărsarea necontenită. nu sunt stelele să mă ajute și nici luna să-mi lumineze drumul, dar știu încotro s-o iau. îți strâng palma mică și coborâm încet pe treptele abrupte. prietenii mei înaripați țipă bezmetici în continuare. știu că mă așteaptă acolo și vreau să-i vezi și tu, așa nevăzuți cum sunt.

ne afundăm în nisipul fin și îmi petrec brațele în jurul tău. să știi că visam demult la clipa asta. să ne plimbăm împreună cu marea, cu valurile și cu noaptea. și cu norii, și cu adierea ce vine de dincolo de lumea asta.

e mult prea întuneric și am senzația că ajunge doar să mă ridic pe vârfuri ca să rup o bucată din norul greu și mai apoi să-l spulber spre tine cu un suflu ușor. exact ca și cu păpădiile.

câinii ne latră, dar o fac numai pentru a nu ne rătăci, iar pescărușii dansează deja în jurul nostru. e și simplu să ajungi acolo unde nisipul face dragoste cu apa de când lumea. trebuie s-o ții doar înainte. gemetele iubirii vin peste noi, așa înlănțuiți cum suntem.

oare te-am simțit tresărind? oare ai auzit și tu glasul iubirii veșnice? simți și tu cât de intim e totul aici? călcăm parcă rușinați prin nisipul moale și avem senzația că am devenit niște mici voyeuri.

dar e deja prea târziu să ne întoarcem. avem ochii mari și, brusc, frigul s-a risipit. stăm așezați pe rodul iubirii magice, iar vorbele am uitat să le mai rostim. visăm și ne imaginăm însă multe. îți aud respirația grea și vreau să ne iubim cu sufletele și cu inimile. vreau să te iubesc ținându-ți mâna în palmele mele mari și să-ți picur pe buzele uscate dulceața sărată a mării.

vreau să iubești și să vezi marea așa cum am văzut-o eu zilele astea. nu așa cum o știai și cum o iubeai. vreau să vezi cât e de frumoasă și când e singură, și fără soarele pe cer. să o vezi când are chef de joacă, dar și când parcă pe lumea asta e doar ea cu norii. să o vezi atunci când parcă încremenește și nici măcar vântul nu se încumetă să sufle.

vreau să te sărut atunci când valul se sparge de bolovanii colțuroși. să aduni în palmă cochiliile goale, care-ți vor aminti mereu de vuietul iubirii noastre într-o noapte fără stele. și n-o să-i vezi nici atunci, dar vei știi că pescărușii sunt tot acolo, țipând bezmetic ca și acum...




7 comentarii:

  1. Drăguţ, foarte drăguţ...semnat Dana Pop

    RăspundețiȘtergere
  2. multumes, multumesc mult dana pop :)

    RăspundețiȘtergere
  3. din poienita cu soare, noaptea... la mare, fara soare, ziua! :)

    fiecare cuvant, e un val de mare, fiecare litera, un fir de nisip, iar spatiile dintre ele, sunt umplute cu zbateri de aripi...
    in aer, plutesc miresmele dorintelor haine, care nu au nevoie de calauze spre neant.
    in fiecare „noapte fara stele“, „vuietul iubirii“ , zburataceste impreuna cu pescarusii albastri, sub cupola vinetie a cerului, peste marea de senzatii izvorate din abisurile dorurilor nescrise...

    admirabil!

    RăspundețiȘtergere
  4. frumos, sensibil ca de obicei

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc pentru cuvintele frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere