ziua 1
- noaptea, telefon silent, oboseală, degeaba. pauză
- făcut ochi repede, i love you more than you'll ever know
- 2622 intre inimi, roșie-albastra as usual
- dor de dimineață bună
- doua ore cafea, cald, soare, ieri frig frig
- coelho, mata hari
- you know how to find me
- wattsap - fb out, ochii caută mereu, csf-ncsf
- de ce? ”ce secretos ești!”
- viața în fuchsia
- job
- soare
- gând, tras cu ochiul
- pizza - patru, picant, pfff ardei
- războinici, privire, greșeli, rațiune. coelho
- festival castel swords, fum, bere, carne, scenă
- coadă atm, bănci pe mijlocul străzii
- muzică aproape, geam, ațipit, acorduri u2, wtf?
- concert u2 pe bune, stadion
- tras cu ochiul, place poză. de vară, culori
- ațipit iar, o oră, agent
- f. cald astăzi
- dor
- dor
- dor
- dor
- dor
- dor de zi
- muzică, ain't nobody loves me better, makes me happy, makes me feel this way, ain't nobody loves me better than you. pian, cor
- cluj, caniculă până luni
- gând, onomastică, blind date, roșu buze, turbat, muzică, pijama batman
- dor, iubire. pipilic. sevraj?
- frunte, coș, doare
- scris ușor psihopatic?!
- grădină, cafea
- barbă de sâmbătă
- schimbat ochelari, negri
- dor. iar și iar
- dragă tare. semn
- meci cfr, doua ore
- tu vois, je t'aime comme ca
- cfr 2-0
- la festival, la spart de târg, guiness de la "44", de adio barbă
- mi-a adus aminte de zilele clujului
- ce mișto
- iar dor... de noapte
ziua 2
- trezit de dor... devreme iar
- just be, just be, just be. sh...
- ai mai sughițat în gând până acum?
- ”te-aș putea chema să visăm, privind la norii blegi și grei..”
- depărtarea e în mintea noastră?
- de ce timpul nu are și el o scurtătură a lui?
- am visat!
- amorțeală peste tot, ciudat, până și cerul a rămas încremenit
- cafeaua numărul 2
- dor
- dor
- dor
- dor
- dor
- terapie prin shopping la mall
- vreme aiurită, iar e cald
- terapie prin gătit, în grădină
- tv, seriale
- stick... musai!
- un like!
- xxxxxxxx - xx xxx xxx (cenzurat) pfff...
- sevraj?
- reclamă la tv: ”covrigii casei. te simți acasă!”
- mă trece un fior. tăt tăt tăt
- muzică - shine, crazy diamond
- chinezării
- oare cum se simte dincolo? e un pic aiurea. sau nu
- dor... de seară... sh...
- dușmanul dușmanului meu este prietenul meu. ce mișto!
- film interesant: fețe în mulțime. trei prietene, chica, bar
- ora 1
- dor
ziua 3
- vis! din nou
- is getting weird
- nimic nou, același semn
- oală de cafea
- reminder email
- dor, zbor
- 94,6, minunat
- amintiri de la 2 Mai, buzău
- agitat
- vânt, soare, nori
- a doua oală de cafea
- merg la job. mai bine așa
- ziua de luni, puntea spre marți
- profil, altul, life must go on
- schimbat și foto de copertă
- #rezist. a fost cât pe ce să nu, instagram
- calm aparent, csf-ncsf, vulcan, lavă
- bulgaria, mare, nisipuri de aur
- pepene, struguri
- repet: de ce nu are și timpul o scurtătură a lui?
- dor de seară
- dor
- dor
- dor
- topire, îngheț, stingere, ardere, liniște, neliniște
- iubire
- înțelege ce ți se întâmplă, ca să știi ce urmează
- n-a zis nimeni că e ușor, nu zice nimeni că trebuie înțeles
- ochii. e greu să mintă
- noapte. iar
- nevoia de rebus
- iubesc, și la tv e cu mafia lemnului... ce mișto! :)
- ora 1
- liniște. aud, respirațiile
- xx xxxxxx, xxxxxxxxxx. xxx (cenzurat)
- emoție
- dor, zbor, vis?
- dacă insomnia e o boală. sunt bolnav
- învelesc somnul. al tău
ziua 4
- vis iar. pauză = vise, e clar. senzații amestecate. de toate
- „doamne, cât te iubesc”, primul gând pe ziua de astăzi :)
- dis de dimineață, niște harnici. tundeau gazon. tembeli
- oala de cafea
- mi-a luat toată dimineața, dar am terminat ce aveam de terminat, în sfârșit
- e surpriza, de la miezul nopții, da
- lumină de iasomie, probabil dimineață devreme
- în rest, totul pus la punct. în afară de mine, încă nu de tot :)
- gata și cu munca pe astăzi
- les jeux sont fait. rien ne va plus!
- i was singing all day long
- mall pustiu, roboțeii verzi se duc la culcare devreme, am putea juca un football-tenis pe holurile goale. nici măcar nu e 9 seara. e doar marți
- zbor cu dor
- cafea. o să iau... pauză de la somn, probabil
- știu deja foarte bine că exilul aici se va termina. se poate întâmpla mâine, sau luna viitoare, sau la toamnă
- avem neîndoielnic libertatea de a lua decizii. cele importante trebuie luate mereu de unul singur. în spatele lor se află mai mereu o femeie. trebuie să vină din inimă, însă e de folosit mult capul :)
- doar că nu e atît de ușor precum pare. ai dobândit un echilibru între logică și spirit, dar asta, paradoxal, te face cam incapabil să iei vreo... decizie. e mult de discutat aici
- farmecul e, însă, în a lua decizia... dragul de dr.house a spus-o perfect: ce mai e viața fără capacitatea de a lua decizii tembele?
- ne vedem în alt capitol
- am treabă. am de iubit. am decis :)
uneori cuvintele îţi vin multe şi iute şi n-ai mereu timp de ele, să le spui, să le impărtăşeşti şi altora... poate de asta am şi ajuns aici! :)
miercuri, 26 iulie 2017
sâmbătă, 15 iulie 2017
începutul...
ideea de
a pleca din țară a venit de nicăieri. aruncasem furios telefonul
în direcția patului, însă dihania și-a continuat zborul haotic
până dincolo de marginea lui și a căzut cu un pocnet sec pe
parchet.
”pizda-mătii!”,
am izbucnit furios, și m-am întins după o țigară. de vreo două
săptămâni fumam ca o locomotivă. sunt convins că îmi speriam
vecinii cu tusea ce mă făcea să horcăi ca un porc străpuns de un
măcelar nepriceput și bine altoit de țuica primită de la
nefericiții care asistau la jalnicul ritual. neîndoielnic, toți
salivau la gândul că grămada de carne amestecată cu sânge încă
cald le va umple burțile în curând.
nu-mi puteam
scoate din minte imaginea porcului legat de picioare și încălecat
de doi zdrahoni ce-i făceau inutilă zbaterea. era ultima lui
zbatere și nici la aia nu avea dreptul, amărâtul. aveam de mic
copil oroare de desfătarea cretină a românului de a ucide cu
barbarie demnă de epoca peșterilor un animal, acolo, pe marginea
drumului, la doi pași de containerele de gunoi.
cu vreo două
săptămâni înainte de Crăciun, întreg cartierul era scăldat în
sânge. odată am chiar pățit-o rău de tot.
veneam de la
școală, aiurit și fără griji, ca de obicei. cămașa îmi atârna
în afară și aproape că o trăgeam după mine. mâinile îmi erau
îndesate în buzunare și dădeam cu șpițul în toate pietrele de
pe drum. cu stângul mereu, și mă mândream cu asta..
după
ultimul pietroi ce l-am trimis ca o torpilă spre o poartă
imaginară, m-am potolit. la felul cum arătau ghetele mele în
momentul ăla, era clar ce mă așteaptă acasă. ”no, lasă”, mă
gândeam, ”că vine Moș Gerilă cu altele noi curând.”
când
ajungeam în preajma blocului, eram deja cu ochii pe sus, după
Sorin, vecinul meu de la trei, care nu știu cum dracu făcea de
ajungea mereu înaintea mea de la școală. si nu oricum... mi-era o
ciudă de copil tălâmb pe el. ăsta mereu era pe balcon și parcă
pentru asta trăia, să-mi facă mie în ciudă că a tulit-o mai
repede de la școală.
până să-l
văd pe Șurda, că așa i-a rămas numele pe veci, ochii îmi
picaseră cu un etaj mai jos pe Angela, care s-a tras repede
îndărătul perdelei albe luată de mama de la serviciu după o
bancă țigănească.
drăcușorul
avea doar vreo 6 ani și e soră-mea. mereu era cu mâinile pe ceva,
mereu avea ceva de desfăcut și de reparat. era curioasă de mă
scotea din minți uneori, trebuia ea să știe tot ce mișcă în
ceasul meu, sau în hârbul de casetofon ce mereu îmi prindea
casetele. aici, e drept, aveam noroc cu ea, că lipea benzile la loc. ce ieșea însă numai muzică nu mai era, doar niște sunete
scremute parcă în WC-ul din fundul grădinii bunicilor.
”sigur
face asta mică ceva iar”, îmi zic, și o iau la goană spre casă.
eram deja pe
Micuș, cea mai faină stradă a Clujului, și dădeam colțul spre
ușa blocului. tembelul de la 3 atunci se găsește și el să
fluiere. m-au luat dracii, mi-am ridicat privirea pentru o secundă
cred, dar a fost de ajuns.
am alunecat
pe gheață și am luat în brațe unul din stâlpii bătătorului de
covoare. lovitura m-a năucit într-atât, încât m-am lăsat fără
vlagă în mocirla de pe jos. mă rog, cel puțin așa credeam că e
mocirlă, deși până să mă lățesc la pământ am observat cu
coada ochiului ceva suspect.
Șurda
hohotea ca un bezmetic, mai-mai să cadă de pe balcon, și, cu
siguranță, scena l-a umflat de râs și pe drăcușorul de după
perdea.
îmi venea
să plâng, dar umilința ar fi fost prea mare, mai ales că Angela
ieșise și ea în balcon și îmi striga râzând că-s un bleg.
”blegule,
blegule...”, doar asta auzeam printre clopotele ce-mi zdrăngăneau
în cap ca la slujba de Înviere.
gheața nu
mă ajuta nici ea să ies mai repede din stadiul de un al treilea
personaj într-un desen animat cu Lolek și Bolek. într-un final,
după mai multe zbateri spasmodice și agățat de bara ruginită a
bătătorului de covoare, reușesc să ma ridic, împlântat în
ghete, într-un echilibru discutabil.
așa cum
deja îmi era teamă, mocirla în care mă prăbușisem era ditamai băltoaca de sânge. De sânge de porc. De sânge
prea proaspăt de porc.
aveam
deja un zâmbet pe buze, iar ochii mi-au zburat pe geam, pe aleea de jos, dincolo de
balconul folosit pe post de lojă de teatru acum
câțiva zeci de ani.
locul unde s-a produs catastrofa nu se mai zărește din casă, din cauza garajelor de tablă în care zac borcanele și sculele celor care au mâncat o viață întreagă din porcii de Moș Gerilă.
locul unde s-a produs catastrofa nu se mai zărește din casă, din cauza garajelor de tablă în care zac borcanele și sculele celor care au mâncat o viață întreagă din porcii de Moș Gerilă.
altfel,
bătătorul de covoare e tot acolo, si cred că bara în
care am dat atunci ca un berbece cu capul mai tremură și acum.
mă las pe
pat și mă întind cât sunt de lung după telefonul ce a trebuit să
se oprească taman sub calorifer. mă căznesc să apuc prețiosul
aparat și mă simt ca și când Șurda și fata dragă de după
perdea mă privesc din nou, ca pe vremuri.
aparatul
a ajuns acolo unde nu-l poți ajunge decât cu
zbatere, scrîșnete din dinți și degete zdrelite, după mai multe
tentative eșuate de a convinge pe unul sau pe altul că ideea mea
poate aduce ceva bun pentru firma sau compania lui.
Dino, stă
ca de obicei în gura ușii și nu-și dezlipește ochii de pe mine. știe că încă nu e rost de ieșit afară. și-a împins ușor
labele din față și și-a lăsat capul mare si frumos pe ele. a încremenit așa,ca o statuie de pluș. doar ochii îi aleargă neostoiți. îmi
pândește orice gest, ca de obicei, de parcă ar fi lucrul cel mai
important din lume...
joi, 6 iulie 2017
o minte sclipitoare nu este niciodată singură...
o minte sclipitoare poate duce multe chiar de
una singură, asta și atunci când în jurul ei pare că s-a năruit aproape totul. știe
exact ce are de făcut pentru a-și atinge scopul, chiar daca asta înseamnă și să calce apăsat pe cadavre, sau să se ia la trântă cu un
sistem bolnav.
mai mereu, acest lucru aduce cu sine și victime colaterale, de regulă din rândul celor dragi, reduse uneori teribil de frustrant la stadiul de spectatori la o bătălie în care nu pot sau nu se știu implica.
lupta este dură și pentru ea nu este nimic mai important decât să arate, cui trebuie și vrea să afle, că dreptatea și adevărul sunt de un singur fel. și atunci scrupulele dispar, pentru că ar pedepsi șmecheria și pe cei care o fac, la fel
de ușor precum respiră.
o minte sclipitoare are curajul și determinarea lui cristofor columb de a porni în căutarea Lumii Noi. o dată lansată la apă, frumoasa nebunie stârnește admirație și aplauze, însă de cele mai multe ori doar de pe margine.
puțini se vor încumeta să sară în barcă, pentru că asta ar însemna și să le fie teamă uneori, dar și să cadă pradă deznădejdii atunci când bătălia pare a se îndrepta spre un eșec dureros. furtunile se pot isca din senin și e nevoie de un braț ce nu poate deveni puternic într-un confort iluzoriu într-un loc călduț de pe țărm.
o minte sclipitoare nu va înceta nicicând să-ți violeze neuronii și să-și facă culcuș pe sinapsele fragile, pentru a te lăsa să savurezi îmbuibat șmecheria. te va hărțui și vei simți acut că este acolo și deja știi că va muri cu tine de gât dacă e nevoie. inevitabil te va cuprinde panica, și gustul hoției, cândva dulce, îți va strepezi sufletul.
o vreme, lupta se va da doar între tine și ea, dar sa fii sigur că are destui aliați, nu mulți, dar puternici și nevăzuți, mânați de aceeași nebunie frumoasă. stau și ei acum pe margine, amestecați în mulțime, dar vor ști când să te izbească, ori să facă scut în jurul ei pentru a te răpune.
pentru că o minte sclipitoare nu este niciodată cu adevărat singură.
duminică, 2 iulie 2017
blind date...
își cuprinse fruntea cu palma stângă, iar degetele i-au prins capul ca într-o menghină. așa făcea mereu când era era agitat. doar că acum aproape că-l durea. degetul cel mare și cel mic erau la extremitatea caracatiței și îi presau tâmplele ce încercau să domolească zvâcnirile pornite din stomac.
închise ochii și capul îi alunecă ușor pe spate. o vreme simți bătălia crâncenă, dar nerăbdarea îl aruncă din pat pe scaunul vechiului său birou. privea deznădăjduit acul ceasului și mișcarea sa molcomă spre următoarea secundă. realiză că bucata delicată de metal ajungea tot mai greu să-l urnească pe dolofanul leneș la următorul minut și asta îl scotea din minți.
a plonjat brusc pe marginea patului și a apucat telefonul. privirea îi alergă bezmetică pentru a suta oară peste cele cîteva cuvinte ale mesajului. erau cinci la număr. ba nu, erau mai mult de un milion de fapt și toate aveau să-i aducă curând sfârșitul unei așteptări cumplite începute cu un zâmbet rostogolit senin spre ea.
taximetristul îi aruncă un zâmbet când îl văzu că avea nevoie de telefon pentru a-i spune adresa. ”acolo mergem”, spuse omul către cel afundat pe bancheta din spate. cu siguranță bănuia că ceva frumos e pe cale să se întâmple și-i plăcea că e părtaș la asta.
orașul se punea la culcare, însă în mașina galbenă, nu era vreme de somn. bărbatul din fața sa era relaxat. se vedea că-i place să conducă prin măruntaiele clujului înfofolit în plapuma nopții. și zâmbea mereu privind din când în când la cel care sorbea cu nesaț ceva din telefon. misterul a fost curând spulberat și hodoroaga pe patru roți s-a umplut de voie bună. nu-l putea lăsa totuși să ajungă la întâlnire cu un nasture de la cămașă încheiat cu un rând mai sus.
la semafor, încă pe roșu, roțile mașinii mușcă cu poftă din asfalt. îndoită de frig, bătrâna e tot acolo unde a lăsat-o în urmă cu aproape o jumătate de an. în alte vremuri ar fi vrut să coboare, să cumpere o mână de flori de câmp de la ea, însă acum a tăcut.
siluetele de pe marginea drumului s-au evaporat curând și luminile orașului erau parcă aprinse doar pentru el.
nu voia să întârzie nicio secundă, așa că s-a despărțit rapid de omul vesel de la volan. privi la șirul de blocuri și știa că acolo, undeva, o ușă a fost lăsată deschisă doar pentru el.
și-a verificat încă o dată nasturii cămășii și a pășit pe stradă. era liniște și era bine. trăgea cu poftă din țigară și credea că se calmase. a apăsat înfrigurat butonul interfonului. a urmat doar clinchetul metalic al zăvorului ce s-a deschis. atât.
a ciocănit abia simțit în timp ce împingea ușa grea. era întuneric și de undeva răzbătea o melodie lentă. era totul așa cum i s-a promis. o lumânare ardea orb pe masă, îndeajuns ca el să vadă strălucirea a doi ochi ce-i întorceau un zâmbet dintr-o primăvară venită parcă din alt timp.
nu a fost nevoie de cuvinte, nici măcar de unul singur. nu s-a mai auzit decât atingerea unor buze ce nu se știau până atunci și o ușă ce s-a închis.
închise ochii și capul îi alunecă ușor pe spate. o vreme simți bătălia crâncenă, dar nerăbdarea îl aruncă din pat pe scaunul vechiului său birou. privea deznădăjduit acul ceasului și mișcarea sa molcomă spre următoarea secundă. realiză că bucata delicată de metal ajungea tot mai greu să-l urnească pe dolofanul leneș la următorul minut și asta îl scotea din minți.
a plonjat brusc pe marginea patului și a apucat telefonul. privirea îi alergă bezmetică pentru a suta oară peste cele cîteva cuvinte ale mesajului. erau cinci la număr. ba nu, erau mai mult de un milion de fapt și toate aveau să-i aducă curând sfârșitul unei așteptări cumplite începute cu un zâmbet rostogolit senin spre ea.
taximetristul îi aruncă un zâmbet când îl văzu că avea nevoie de telefon pentru a-i spune adresa. ”acolo mergem”, spuse omul către cel afundat pe bancheta din spate. cu siguranță bănuia că ceva frumos e pe cale să se întâmple și-i plăcea că e părtaș la asta.
orașul se punea la culcare, însă în mașina galbenă, nu era vreme de somn. bărbatul din fața sa era relaxat. se vedea că-i place să conducă prin măruntaiele clujului înfofolit în plapuma nopții. și zâmbea mereu privind din când în când la cel care sorbea cu nesaț ceva din telefon. misterul a fost curând spulberat și hodoroaga pe patru roți s-a umplut de voie bună. nu-l putea lăsa totuși să ajungă la întâlnire cu un nasture de la cămașă încheiat cu un rând mai sus.
la semafor, încă pe roșu, roțile mașinii mușcă cu poftă din asfalt. îndoită de frig, bătrâna e tot acolo unde a lăsat-o în urmă cu aproape o jumătate de an. în alte vremuri ar fi vrut să coboare, să cumpere o mână de flori de câmp de la ea, însă acum a tăcut.
siluetele de pe marginea drumului s-au evaporat curând și luminile orașului erau parcă aprinse doar pentru el.
nu voia să întârzie nicio secundă, așa că s-a despărțit rapid de omul vesel de la volan. privi la șirul de blocuri și știa că acolo, undeva, o ușă a fost lăsată deschisă doar pentru el.
și-a verificat încă o dată nasturii cămășii și a pășit pe stradă. era liniște și era bine. trăgea cu poftă din țigară și credea că se calmase. a apăsat înfrigurat butonul interfonului. a urmat doar clinchetul metalic al zăvorului ce s-a deschis. atât.
a ciocănit abia simțit în timp ce împingea ușa grea. era întuneric și de undeva răzbătea o melodie lentă. era totul așa cum i s-a promis. o lumânare ardea orb pe masă, îndeajuns ca el să vadă strălucirea a doi ochi ce-i întorceau un zâmbet dintr-o primăvară venită parcă din alt timp.
nu a fost nevoie de cuvinte, nici măcar de unul singur. nu s-a mai auzit decât atingerea unor buze ce nu se știau până atunci și o ușă ce s-a închis.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)