simt că m-am întors în timp. şi nu cu puţini ani. să tot fie vreo zece, dacă nu şi mai bine. mă simt ca bărbatul la treizeci şi ceva de ani, exact acel sandu căruia îi spunea cineva că are vârsta cea mai frumoasă pentru un bărbat. da, mă simt exact ca la 33 de ani. puternic, încrezător, într-un fel neobişnuit atrăgător şi plin de speranţă.
ştiu acum că m-am suit pe roata bună. pe roata care nu conteneşte să se învârtă. pe cea care mă scufundă în mocirlă, doar atât cât să simt duhoarea omului putrezit. pentru ca apoi să mă lase să îmi umflu plămânii cu parfumul lăcrămioarelor ameţite de roua dimineţii şi să mă prind cu norii în tangoul senzual al bucuriei vieţii.
am pornit iar în călătorie şi ştiu că va fi una lungă şi frumoasă. ştiu, ca la 33 de ani, drumul spre frumos. doar că acum îl străbat mai înţelept, şi mai răbdător. dar la fel de bucuros şi încrezător.
învaţă să ai răgaz cu tine şi cu cei din jur. vei descoperi o lume frumoasă şi bună. şi îndrăzneşte să urci pe roata ta şi pe alţii. vor mai cădea dintre ei, cei care nu ştiu decât să se zbată în neputinţă şi resemnare.
au căzut destui şi de pe roata mea. şi continuă să cadă. dar nu mai întind mâna spre nimeni. au ales, deja, şi poate că le va fi bine. nu mă mai interesează, însă. dincolo de nori, e lumină. pe vârful muntelui, te simţi stăpânul lumii...
