luni, 10 septembrie 2012

dor de marea mea...

era infiorator de cald. perdeaua era intepenita, semn ca nici vantul nu se mai obosea sa sufle. stateam despuiat in pat si/mi imaginam ca sunt pe malul marii, locul atat de drag mie. n/am o obsesie pentru apa albastra si sarata, si nici pentru nisipul fierbinte, dar locul acela ma atrage. marea e plusul, eu sunt minusul, nu stiu. o fi invers, desi nu cred. sunt ca un copil cand stiu ca voi calca apa aceea care nu inceteaza sa vina, care te cheama. vuietul acela, freamatul scoicilor spalate de nisipul ud, valurile care incearca doar sa te sperie si orizontul fara de capat, ma fac sa ma intreb mereu daca nu asta inseamna eternitatea. daca nu asta inseamna viata fara de moarte. daca nu asta e viata insasi.

 mi/e dor deja sa simt prima mangaiere a valurilor. ca e zi, ca e noapte, n/are nicio importanta. imi dau seama acum ca mereu ma uit cum apa imi inconjoara talpile, inainte sa privesc in zare. simt cum placerea ma invaluie. e ca un cearsaf ud de matase care/mi acopera goliciunea trupului. si nu privesc inca inainte. nu. inchid ochii, imi ridic usor capul si privesc apoi o alta imensitate. a cerului. imi desfac si bratele larg, am degetele desfacute si nu spun decat atat: "traiesc!"

nu/mi plac sezlongurile si n/am inteles niciodata de ce mergi la mare sa te arunci pe niste bucati albe de plastic. sa te lungesti pe nisipul fin si moale, nu se compara cu nimic. si/mi place ca m/a facut mama lung de tot, iar picioarele mele nu incap pe niciun prosop sau cearceaf din lume. imi place sa stau pe spate si sa dau din maini si din picioare. daca faci asta pezapada se cheama ca faci ingeri de zapada. oare cum s/ar numi asta pe nisip?

imi place sa stau pe bolovanii care sunt pusi degeaba ca stavila in fata puterii celui care impinge mereu valurile spre tarm. imi place sa stau asa, sa simt colturile dure cum imi impung spatele. si sa ascult durerea pietrei care se farama incet. si, da, sa simt racoarea valurilor rupte peste trupul cald.

perdeaua mea a prins viata si geamul se tranteste cu un sunet infundat. n/apuc sa deschid ochii, ca o bubuitura teribila imi sparge visul. e de ploaie, in sfarsit. vreau sa dansez printre picurii de apa si sa chiui. pentru ca stiu ca apa care se revarsa din cer, e din marea care ma cheama. iar si iar...


10 comentarii:

  1. Che dire...una sorpresa dopo l'altra...un Sandu che non conoscevo sta venendo fuori....bravissimo !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. grazie, stefi. ho bruciato le dita ... io bandire la noia ... :)

      Ștergere
  2. Waw! in limbajul quebecoise " bouche bee"
    Pe cand cartea?
    Nu-ti irosii talentul in van PLS!

    RăspundețiȘtergere
  3. Belive me ca nu e exagerare si am sa-ti aduc si confirmarea, o sa il dau doamnei Ileana Anghel-Mester sa citeasca si o sa postez aici raspunsul ei.

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.youtube.com/watch?v=Jj9tiDof4QQ

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Liana (cu porecla in asteptare)9 februarie 2015, 20:43

    Stiu cum o sa se cheme cartea : ''Ingeri de nisip ''!

    RăspundețiȘtergere