vremea frumosului...

e una din acele zile pe care le iubesc. fără arderea soarelui, fără să simt că aerul mă părăseşte încet şi că sufletul îmi ia foc. e un cer absolut ireal, norii grei parcă stau să-ţi cadă în cap într-un univers tot mai colorat. şi vântul... am simţit zbaterea răcoroasă în tot trupul. stăteam cu braţele larg deschise şi mă lovea din toate părţile. aveam senzaţia că e suficient să ridic braţele pentru ca hainele să-mi dispară în clipa următoare în cenuşiul norilor. mi-am dorit să fiu pe vârful unui munte şi, acolo, să ridic braţele...

e o toamnă incredibil de frumoasă la cluj. şi nu e doar vântul, şi nu sunt doar culorile şi frunzele ce se desprind obosite de trupul ce le-a dat viaţă peste vara uscată şi fierbinte. e parcă totul mai odihnit, mai matur, mai înţelept şi mai bun. e vremea frumosului...

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

ştiu că-ti place. eu am fredonat-o toată ziua. chiar, vrei să o facem împreună de data aceasta?