albul magic...

îmi place să-mi afund picioarele în zăpada necălcată. dar nu oricum, ci încet-încet, ca şi când aş mângâia nişte obraji îmbujoraţi de emoţie. să aud cum pârăie ca un pepene copt. mai întâi, un pas, apoi altul, şi altul. brusc, o iau la fugă şi nu mă opresc decât atunci când aerul aspru îmi arde pieptul. albul din jur îmi ustură ochii, căciula stă să-mi cadă, hainele au urcat de-asupra pantalonilor uzi. îmi scot tacticos mănuşile şi-mi afund mâinile în zăpada moale. e o senzaţie incredibilă. copilul din mine râde iar de fericire şi aruncă în aer pulberea strălucitoare. şi iar, şi iar... nu mă satur să simt peste tot atingerea minunii reci.

sunt ud şi îmi simt degetele chirchite de frig. îmi sunt plămânii înjunghiaţi de aerul rece, iar inima stă să-mi iasă afară. mă uit la norii ce-i pot atinge parcă şi mă cuprinde o dulce ameţeală. mâini nevăzute mă apucă şi mă trag în jos. mă învelesc într-o clipă cu plapuma moale şi grea. dacă nu ar fi atât de frumos, cu siguranţă că aş vrea să adorm fie şi măcar pentru o clipă. nu vreau însă să pierd nimic din aceste momente magice. văd pentru o clipă soarele fără putere de-asupra mea, aud respiraţia pământului îngheţat şi simt apăsarea imensităţii albe. e linişte şi pace aici. lumea, cu ale ei, a dispărut de mult.

îmi desfac uşor braţele. şi nu e greu deloc. şi le desfac mai mult, şi mai mult. închid ochii şi-ţi simt degetele calde. ştiam că esti aici. ştiam că simţi şi că vrei acelaşi lucru. îţi simt părul peste faţa-mi  plină de steluţele reci. şi buzele apăsate peste pleoapele-mi adormite în visare. îmi adun braţele şi te învelesc cu plapuma albă. respirăm odată cu pământul, în cel mai frumos pat din univers. ne iubim acolo, acoperiţi de pasiune şi dorinţă. şi simţim că ne iubeşte şi pământul şi aerul. şi cerul care îşi împrăştie din nou dragostea peste noi...