o zi frumoasă, într-o iarnă pocită...

sunt fascinat de femeie, recunosc. de femeia frumoasă, nu neapărat uluitoare, dar suficient de feminină încât să-mi zăpăcească retina. şi doar conjunctura a făcut ca zilele astea să redescopăr farmecul clujului cu ale sale femei încântătoare. şi eu, şi exemplul mi-ar putea fi urmat de toţi bărbaţii din oraşul ăsta, m-am trezit dator cu un mare mulţumesc, pe care, dealtfel, nici n-am ştiut cui să-l adresez. dar am mulţumit, aşa... să fie.

soarele era ieşit de mult la plimbare şi cocheta vesel cu norii. era un pic trecut de amiază şi agitaţia oraşului mă stârnise deja. retrăiam senzaţiile acelea în care ştiam că ceva urmează să se întâmple, să dea un sens unei zile searbede de iarnă pocită, fără frig sau zăpadă.

am luat-o brusc în direcţia opusă staţiei de autobuze, şi am simţit o poftă enormă de a-mi deschide ochii. trotuarul, altfel destul de murdar, punea mereu frână paşilor mei grăbiţi, până mersul mi s-a domolit. mergeam deja îndeajuns de încet, încât să treacă pe lângă mine copii cu ghiozdane plumbuite în spate, adolescente, dar nu numai, cu privirea şi cu degetele ţintuite în telefoane şi care făceau un slalom neverosimil prin mulţime, turişti cu ochii căscaţi la catedrala impunătoare de peste drum şi cu urechile ciulite către un ghid pe care eu nu-l zăream, dar şi doamne în vârstă care strângeau galant de braţ soţii ce-şi purtau cu mândrie femeia iubită de veacuri  prin labirintul de trupuri.

am admirat graţia unui asemenea cuplu, frumuseţea şi simplitatea unui lucru de care mintea noastră nu mai are nici timp, şi nici răbdare. urmăream fascinat dansul ireal al bastonului negru, care, după un arc de cerc prin aer, apăsa apoi vârtos pe piatra cubică a bulevardului.

un burtos, unul din aceia care vara îşi sloboade grăsimile pe sub tricoul mult prea strâmt, mi-a dat un ghiont şi m-a trezit din reverie. am tresărit şi nu mi-a rămas în minte decât frumoasa mea imagine, de peste ani şi ani, cu draga mea băbuţă de braţ, sprijinindu-ne parcă trupurile pe bastonul negru şi lucios, ce apăsa la fel de vârtos pavajul prăfuit.  

m-am aşezat pe banca încălzită probabil de un cuplu de îndrăgostiţi, mi-am aprins cu gesturi domoale o ţigară şi am privit timid în jur. porumbeii nu mai erau la fel de mulţi ca în timpul verii, însă la fel de pofticioşi. mi-am adus aminte de punga din buzunar în care erau resturile meniului cumpărat de la kfc-ul de alături şi am făcut de îndată o adunare a înaripatelor, care s-au strâns buluc la picioarele mele. m-a pufnit şi râsul, gândindu-mă la dino, labradorul meu drag, şi el un monument al cerşitului de mâncare, care, ghinion, lipsea de la acest festin urban.

o fată ce-şi purta semeaţă pistruii pe obraji a îndreptat de câteva ori obiectivul aparatului fotografic înspre scena din care făceam şi eu parte. am avut o senzaţie ciudată, de regulă eram eu cel care făceam asta, dar fără să mă gândesc, i-am zâmbit şi i-am arătat acel gest cu pumnul strâns şi cu degetul mare îndreptat spre cer că e totul în regulă.

părul roşcat i se scurgea domol pe lângă ochii mari şi scrutători. era atât de vie şi de însetată de frumos. ştiam prin ce trece, senzaţia asta mă copleşeşte şi pe mine de multe ori. eşti în transă şi vezi deja lumea cu alţi ochi. eşti pe undeva de-asupra tuturor şi ai libertatea de a vedea ceea ce mulţi ignoră. detaliile devin grozav de mari şi sunt convins că şi fata cu părul roşu e absorbită de ele. nu e nevoie să văd fotografiile ca să stiu cum i-au ieşit. ma simt, oricum, de parcă le-aş fi făcut eu.

m-a absorbit fata asta, e atât de naturală şi de neostoită în ce face. îi observ sânii generoşi şi fundul frumos. în căutarea unghiului perfect, se apleacă, ai spune, indecent de mult şi trupul ei devine poza perfectă pentru un pictor sau pentru un sculptor dibaci.

am, de acum, companie. o mamă de nu mai mult de treizeci şi cinci de ani mi se alătură pe banca de lemn. vocea ei îmi gâdilă plăcut auzul. îi cere copilului să nu se mai tăvălească pe jos şi să alerge după porumbeii săturaţi de mine. gâlma o ia din loc vitejeşte, dar după trei paşi îşi freacă nasul de caldarâm.

mă aşteptam ca femeia să mănânce pământul şi să ridice ghemotocul de pe jos. dar nu. l-a privit calmă cum se opinteşte pe picioarele subţiri şi mi-a spus aproape şoptit: "stai să-l vezi ce face!". copilul, ce nu avea mai mult de trei ani, mi se întinde luung, îşi aruncă braţele în sus, de parcă ar vrea să cuprindă în palmele sale lumea întreagă, îşi priveşte mama şi, brusc, izbucneşte într-un râs din ala care te face să vrei să-l mănânci cu drag, bucată cu bucată.

"vezi, aşa face mereu, n-a plâns niciodată când s-a făcut una cu pământul, poate, cel mult, să se ridice şi să privească nedumerit în jur", mi-a spus femeia, ce-şi sorbea pruncul din priviri.

e îmbrăcată simplu, dar cu gust. pardesiul desfăcut lasă să-i văd picioarele frumoase acoperite de ciorapii negrii. femeia îşi scoate cu grijă pălăria şi cu mişcări ferme, îşi revarsă părul blond peste chipul luminat de soarele scăpat de hoarda de nori. are ochelari mari şi negri de soare, care, alăturat părului bogat şi ondulat şi buzelor colorate în roşu, îi dau chipului un aspect angelic.

mi-aş fi dorit să-i văd ochii. chiar mi se făcuse poftă de asta, şi, ca şi când ruga mi-a fost ascultată, o văd cum îşi duce mâna pe ramele groase şi, cu o mişcare scurtă, propteşte stavila în coama blondă. pot să mă afund de acum în ochii ei, pentru că are de acum o ţigară în mână şi se apleacă spre mine cerându-mi un foc. privirile-mi sunt înţepenite în ochii ei mari. albastrul lor mă duce cu gândul la marea mea cea iubită şi deja mi-s dragi.

mă cunosc îndeajuns ca să ştiu că m-am fâstâcit în acele momente, dar nu mai conta. am, mereu, o slăbiciune în faţa frumuseţii, şi nu mi-e ruşine să recunosc asta. degetele-mi căutau frenetic bricheta care parcă nu mai era la locul ei. dacă cineva ar fi observat scena, cu siguranţă că s-ar fi oprit din alergarea-i spre celălalt capăt al pieţei şi ne-ar fi privit cu drag, pe mine poate, sau sigur, cu o uşoară invidie. era ca şi cum m-aş fi supus unui control corporal riguros, fără să privesc la mâinile ce-mi cotrobăiau buzunarele hanoracului. a simţit momentul şi mi-a spus calm: "nu ne grăbim, avem vreme!", după care mi-a dăruit un zâmbet ce nu-mi iese din minte nici acum.

era, clar, femeia conştientă de puterea pe care o poate avea asupra unui bărbat, în special a unuia necunoscut ca şi mine. nu m-am lăsat nici eu mai prejos şi am răspuns cu un zâmbet pe măsură. am surprins-o, plăcut impresionat desigur, că-mi fixa buzele cu ochii ei ca marea nedomolită de chemarea nisipului fierbinte. privirea i-a urcat uşor pe nas, apoi a rămas în ochii mei o clipă ce mi-a părut o eternitate.

îmi doream, atunci, să nu mai găsesc niciodată bricheta rătăcită poate dinadins, şi să rămânem aşa, ochi în ochi, şi să ne destăinuim doar prin limbajul privirii bucuria şi necazul, dorul şi frustrarea, sau poate doar să recunoaştem frumuseţea clipei.

am stat alături de irina, pentru că aşa o chema, o vreme bună şi nu puteam decât să fiu recunoscător inspiraţiei ce mi-a purtat paşii pe banca din piaţa din mijlocul oraşului. observam satisfăcut şirul nesfârşit de troleibuze şi autobuze ce-i duceau spre case pe cei ce n-au avut parte de momentul magic.

irina a plecat într-un final şi am urmărit-o cu drag cum se depărta. ţinea într-o mână, atârnată, pălăria, iar în cealaltă pe puiul de om fără astâmpăr. s-a întors pentru o clipă şi am zărit-o clipind de rămas bun din ochii aia frumoşi ca marea.

m-am ridicat uşor de pe banca din lemn, cu gândul la fetele minunate ce mi-au adus o zi frumoasă într-o iarnă pocită si fără vlagă.

şi nu, nu a fost nimic sexual în trăirile mele, au fost doar momente de revelaţie, în care descoperi că frumosul e  mereu în preajma ta, la fiecare pas, cu fiecare secundă, şi că e de ajuns doar să priveşti în jurul tău. că e de ajuns doar să te întorci brusc din drumul spre casă şi, în loc să te afunzi în scaunul confortabil al maşinii sau să-ţi macini răbdarea în troleibuzele hidoase, să te aşezi cuminte pe o bancă de lemn de oriunde şi să aştepţi. şi, ca într-o ploaie de stele, să te laşi sedus de fascinanta ardere din jurul tău. şi să te molipseşti de ea...