miercuri, 5 decembrie 2012

ratăcire...

in noaptea asta am atins primii fulgi de nea. erau, nu mulţi, pe capota maşinii mele. m-am jucat cu ei, exact ca un copil. şi vreau zăpadă. multă. şi frig mare. pentru că aşa e totul mai curat şi nu mai miroase urât nimic.şi oamenii mai tac naibii şi nu mai scot prostii pe gură.

am văzut recent un film. despre un divorţ, ce a semănat izbitor de mult cu al meu. despre o iubire imposibilă şi despre cum să-ţi recâştigi echilibrul pierdut. faptul că m-am regăsit în poveste, m-a fascinat. mă uitam prostit la ecran şi sorbeam cuvintele celor care se luau la trântă cu existenţa lor nefericită. mă gândeam la un moment dat că scenaristul, cu siguranţă, a trecut printr-o experienţă asemănătoare, şi că nu e unul din aceia care in america fac din divorţ un sport. era vorba de trei paşi, aparent banali: mănâncă, roagă-te şi iubeşte. să spunem că sunt, deocamdată pe la mijlocul drumului. şi că partea cea mai grea, ultima, încă nu o pot atinge. 

mă uit la mine, şi simt că încă mi-e teamă. şi nu mi-e teamă de vreun nou eşec. deloc. mi-e teamă să-mi deschid iar sufletul, mi-e teamă să nu rănesc. mi-e teamă, parcă, să fiu iubit din nou. paradoxal, nu? sunt al dracului de neîncrezător şi de nehotărât. par un dur, dar nu sunt deloc aşa.

aş lua-o şi eu hai hui prin lume, să rătăcesc prin locuri neştiute încă, să fac lucruri pe care nu le-am făcut, să risipesc otrava ce-mi mistuie fiinţa. să învăţ să râd din nou. şi nu oricum, ci cu toată fiinţa mea, cu ficatul, aşa cum un vraci bătrânel şi simpatic tot cerea în film. să  deschid încet fereastra sufletului, să învăţ din nou să iubesc bunătatea şi dragostea oamenilor. pentru că, acum, sunt rece. şi insensibil. şi rănesc fără voia mea.

nu pot însă să rătăcesc prin lume aşa cum aş vrea. pentru că nu pot. dar mă strădui s-o fac în lumea mea mică. mă văd ca un sihastru uneori, cu toată agitaţia din jur. sunt capabil să nu aud şi să nu văd nimic. să fiu doar eu cu mine. şi cu rugile mele. e o etapă dureroasă a existenţei mele, dar am nevoie să-mi recâştig echilibrul. pentru că, acum, sunt ca un om beat. amorţit şi în derivă.

am povestit, entuziasmat, câtorva persoane despre film, însă reacţia lor m-a întristat. şi nu era vorba de actori, că nu erau frumoşi, sau despre locurile din el, cât despre faptul că, pentru un aşa subiect, totul a cam fost tras de păr, lungit nepermis de mult. şi m-a pocnit în moalele capului cât de superficiali şi cât de ignoranţi putem fi cu problemele celor de lângă noi. că suntem aşa, atât timp cât nu ne-am lovit cu capul de podea sau de pereţi. da, totul e frumos când iubeşti şi esti iubit, iar cel păţit de lângă tine rămâne un biet amărât fără noroc în viaţă, demn de dispreţ. afişăm mereu bunătate şi ne place să ne arătăm tuturor sufletul nobil, doar că mulţi dintre noi suntem doar nişte prefăcuţi ordinari. nu doresc asta nimănui, dar poate că e bine ca rolurile să mai fie schimbate, să înţelegem ce înseamnă, totuşi, să faci cunoştinţă cu podeaua şi cu pereţii. 

o să rătăcesc, deci, până sufletu-mi va spune că trebuie să mă opresc. până când o să să simt din nou că respir şi că sunt făcut doar din iubire. să pot păşi apăsat pe puntea îngustă, fără teama că voi cădea în hău. să revin acasă şi să râd din nou. cu ficat cu tot...

10 comentarii:

  1. De ce mereu esti inconjurat de acei "prefacuti ordinari" ..cand altii tanjesc dupa privirea ta ?? Asta niciodata nu am sa inteleg ...sau poate inteleg, dar nu accept si imi zboara gandul prea departe mult prea departe decat mi-ar fi permis .... Ai grija de tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Oriunde ai fi,chiar acolo este o usă,prin care poti intra in propria ta fiintă...te cunosc si stiu ca esti intr-o perioada de regasire...dar oare nu esti si putin masochist prelungind agonia? ...de ce ramai blocat in convingeri sau povesti care nu te lasa sa iesi din nivelul pe care esti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu, nu sunt masochist. insa atata timp cit nu simt.... ce sa fac? sa ma mint? nu cred! si nu e nicio agonie, si nici nu imi simt blocate convingerile. chiar deloc. :)

      Ștergere
    2. dupa divort, intrebasem un psiholog 'cat dureaza suferinta de dupa? '
      raspunsul a fost 'cat vrei tu sa dureze'.

      Ștergere
    3. Simt ca aici iti eliberezi emotiile , si este cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine …primesti ecouri…iar dorinta mea de a te” scutura” un pic , a aparut pentru ca imi pasa de tine… este o incantare sa vad ca poti sa te bucuri de lucruri marunte..sigur esti pe drumul bun spre sanatatea sufletului tau…incredibil! …in timp ce iti scriu a inceput sa ninga…ninsoarea care te-a bucurat pe tine ca pe un copil…defapt asta esti..un copil mare…adevarat si superb!

      Ștergere
    4. vezi, de aia nu prea am eu încredere în psihologi! :)

      Ștergere
  3. Unde exista dezamagiri in iubire, ezitarea si frica sunt naturale. Pentru a ne vindeca trebuie sa gasim in noi insine iubirea care exista adanc in inima noastra. Daca renuntam la intepretarile trecutului si descoperim iubirea din interior, putem sa incepem sa vindecam suferintele trecutului. Prezentul e plin de bucurie si iubire, dar pentru a le simti gustul e necesar ca te gandesti ca te nasti in fiecare zi din nou, fara presupozitii despre lume, ca si cum ai fi din nou un copil, care acum descopera pentru prima oara viata si minunatiile ei. Lucrul care sta in calea iubirii in relatiile cu oamenii este sa consideri ca esti demn de iubit, iar daca asta e ceea ce proiectezi in lume asta vei primi inapoi. Dragostea nu cere perfectiune si nu presupune ca tu sa indeplinesti asteptarile altora.

    Si apropo...super filmul, excelenta cartea...si nu e nimic lungit sau prea mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai venit, old friend! e şi părerea mea. pînă nu simt că mă iubesc iar pe mine, nu pot vindeca rănile trecutului. şi nu mă simt încă nici demn de a fi iubit. aş vrea să fie cum spun unii, să dai un simplu delete şi să uiţi de tot. de-ar fi aşa usor... ce e foarte important e că sunt încă pe baricade şi n-o să renunţ în ruptul capului, orice-ar fi...

      Ștergere
  4. Nu se poate cu un simplu delete pentru ca suntem vii si avem trairi si simtiri, dar uitarea se asterne incet, incet. Depinde cat de mult dorim acest lucru si cat incercam sa traim prezentul si sa visam la viitor in loc sa ramanem ancorati in trecut. Sa nu renunti si lasa pe altii sa aprecieze daca esti sau nu demn de iubit.
    Keep going!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Toti avem nevoie de prieteni vechi sa ne indrume spre pasi noi!
    Nice to see you!

    RăspundețiȘtergere