marți, 18 decembrie 2012

bucuria crăciunului...

mai este doar un pic până la crăciun şi aştept cu nerăbdare bucuria Naşterii Lui. anul trecut am trăit crăciunul din amintiri, anul asta....nu ştiu, sincer.

aş vrea să pot face iar multe cadouri. dar multe. colegilor şi tuturor celor dragi mie. nu mi-a plăcut niciodată un pom de iarnă cu nimic sub el. chiar dacă e împodobit ca-n poveşti. dacă nu e o cutie colorată dedesubt, e mort, e făcut fără suflet, doar că aşa trebuie de crăciun.

recunosc, îmi place să fac cadouri, să le aşez acolo şi să văd oamenii bucurându-se. de mine uit mereu. şi alţii uită, nu-i vorbă... hihi, dar nu contează. îmi place să văd hârtia colorată sfâşiată, degetele care rup, nerăbdătoare să descopere darul. ochii care nu mai văd şi urechile care nu mai aud nimic. îmi plac lacrimile de bucurie şi vocea gâtuită de emoţie. şi braţele care se încolăcesc în jurul gâtului meu şi şoapta pentru care trăiesc: "mulţumeeeesc!" da, iubesc toate astea.

mai mereu îmi dau lacrimile când ascult colinde în faţa bradului. sunt atât de frumoase şi de liniştitoare. îmi place să am un pahar de vin alături şi să mă îmbăt savurând minunea lumii. pfff... ma trec deja fiori.

mi-e frică să nu cad în depresie şi anul ăsta, să nu-mi îngheţe lacrimile pe obraji pe stradă.  nu vreau asta. o să încerc să mă bucur de bucuria ta. şi a ta. şi a ta, desigur. nu ştiu dacă o să pot să am un cadou pentru toti, dar un gând bun pentru fiecare cu siguranţă voi avea. iubiţi crăciunul, pentru că e miracolul vieţii, iubiţi Crăciunul pentru că, doar aşa, luminiţele din brad stau aprinse... şi pune şi tu bucuria ta într-o cutiuţă colorată...

2 comentarii: