ştiu că ceva e pe cale să se întâmple. am fost cu inima în gât toată ziua şi simţurile îmi sunt excitate. sunt agitat şi chiar surescitat. cunosc senzaţia asta. doar că nu ştiu ce are să vină. de rău, nu cred. de bine, e loc destul. dar de venit, vine. şi nu e de la luna de pe cer, mare cât casa. şi nici sunt "high" de la sf-urile mele preferate. pur şi simplu ştiu.
nu mi-e teamă de necunoscut, dar nici nu mă arunc în el cu căpăţâna înainte. nici de neprevăzut, am trecut prin atâtea, încât acolo unde cineva se sperie de moarte, eu pot schiţa un zâmbet. am şi un presentiment de ce poate fi, dar încă nu-l spun.
mă roade nerăbdarea, aştept să mi se întâmple ceva. ard ca lumânarea pe care am aprins-o astăzi la căpătâiul tatălui meu. l-am simţit atât de aproape şi poate că a ţinut şi el să mă avertizeze că va urma ceva, dar n-am înţeles încă ce. sunt acum acelaşi, ca întotdeauna. nerăbdător ca un copil care aşteaptă darurile de ziua sa, acel om mare care se bucură deja, pentru că ştie că va primi ceva. am fost mereu aşa şi niciodată nu m-am ferit de zâmbetele şi ridicolul uşor în care reuşeam să intru. nici că-mi pasă nici acum. nu mi-am cenzurat nicicând pornirile copilăreşti. sunt şi acum un copil mare în conflict etern cu anii şi firele-mi albe.
n-am decât să aştept, şi asta mă omoară. simt cum inima stă să-mi spargă pieptul. şi aş dormi, dar ştiu că o voi face greu. aş vrea să apăs acel buton miraculos, să mă ducă pînâ-n clipa aceea. doamne, ce dragă mi-e starea asta. şi nu vreau acum nici vizita zânei măseluţă, şi nici darurile lui moş crăciun...
http://www.youtube.com/watch?v=bibtqDxXv1o
RăspundețiȘtergere