îmi pasă de tine...

ar trebui să fie simplu. să trăim viaţa doar pentru noi. să nu ne complicăm existenţa gândindu-ne la alţii. fruntea ne-ar fi mereu netedă, poate inima ne-ar râde mai des şi sufletul ne-ar fi mai uşor.

în ce mă priveşte, lucrurile stau cam pe dos. şi aşa sunt de când mă ştiu. mereu m-am hrănit din bucuria celui de lângă mine, din licărul de lumină răsărit din ochii storşi de lacrimi. nu sunt eu acela trimis pe lume să aducă alinare şi speranţă, dar m-am regăsit mereu pe locul celui care trebuie să facă asta. sau măcar să încerce. şi fără să-mi propun neapărat aşa ceva. aşa am crescut, aşa am fost crescut, aşa am învăţat de la părinţii mei.

simt mereu că nimic nu e prea mult când vrei să faci o bucurie cuiva, fie şi pentru o clipă. nu suport să văd tristeţe şi durere în jurul meu. aş vrea să cuprind cu braţele toată amărăciunea din suflete şi s-o car în spate. doar să te văd zâmbind. mi-ar face povara mai uşoară şi mi-ar aduce tihna în suflet. mi-ar ajuta trupul să mai facă un pas. şi încă unul. şi mă simt obosit şi cu mintea goală când stau inert şi mi-e imposibil să merg înainte.

nu mai visez demult cu mine, ci cu tine. vreau să mă simţi aproape. nu ştiu mereu cum s-o fac şi asta mă doare. dar vreau să te văd, omule, senin şi drept. lacrimile să-ţi mai curgă doar de fericire. mai am loc şi pentru tristeţea ta. alung-o din suflet şi trăieşte.

îmi pasă de tine, omule. mai mult decât îmi pasă de mine. pentru că ştiu că va veni şi vremea când îi va păsa cuiva şi de mine...