luni, 3 octombrie 2016

la amanet e deschis toată noaptea...

își simțea ochii umflați de nesomn. adormise târziu de tot, la fel ca în ultimele zile. în liniștea nopții era doar el cu gândurile sale. s-a bucurat oarecum când a auzit ploaia care a dezmorțit copacul din fața casei. trezite brusc din înțepenire, frunzele îi vorbeau. nu, era sigur că nu băuse seara trecută. ciuli urechile și făcu eforturi să priceapă dacă visează sau nu. ”trebuie să merg la un medic, o iau razna în ritmul ăsta”, îi veni brusc un gând.

i se părea că afară s-a dezlănțuit potopul. a deschis larg geamul și a fost izbit de aerul rece. nu era deloc iadul pe pământ, cum își închipuia. ploua liniștit și mărunt. vântul abia adia și îi așternea pe chipul obosit câțiva stropi rătăciți. era o senzație plăcută, ce-l învioră brusc. întoarse capul după tabacheră și ochii îi căzură pe ecranul fosforescent al ceasului de lângă televizor. era, 3,33, iar cifrele arătau ciudat în întunericul din cameră. le privea fascinat și încercă să se gândească că o fi având și asta vreo semnificație aparte. mintea îi refuza însă un asemenea efort, așa că așteptă inert apariția cifrei 4, care să spargă desenul ciudat.

trase cu nesaț din țigară și își lăsă obrajii în voia picăturilor reci. închise ochii. cei trei de 3 i-au rămas înfipți pe retină. se scutură brusc și dădu cu capul de fereastră. strânse din dinți și îi scăpă o înjurătură. cum-necum, asta îl distră și zâmbi pentru prima dată în ultimele zile.

izbitura fuse una serioasă însă, și simți cum durerea îi cuprinde scăfârlia. ”o să-mi cânte un cocoș gras dimineață”, rosti cu voce tare și izbucni în râs. se aplecă mai mult pe fereastră. răcoarea nopții îi făcea bine și simți cum se umple de energie. privi în jur. peste tot era întuneric. undeva departe, o lumină chioară îi dădea de înțeles că nu e singur în toată nebunia asta. ”hai, salut, omule. nu ești singur, dar habar n-ai de asta. și, oricum, nu te ajută la nimic să știi.” se gândi oare ce-l ține treaz și pe tovarășul său de insomnie, însă realiză că nu-l ajută nici pe el să știe. ”o fi și ăsta cu sufletul amanetat, ca mine”, își spuse, și se zgribuli de frig.

tresări.

”cu sufletul la amanet?”. oftă și se descoperi la fel de abătut ca atunci când puse capul pe pernă.

a mai trecut prin asta și mereu a scos-o cumva la capăt. îi vin în minte cuvinte care ar trebui să-i dea energie. încredere, speranță, optimism... se gândi însă la viața sa ca la un imens gps. ciudata arătare îl contrarie suficient de tare încât să-i deschidă ochii larg.

”e până la urmă doar un traseu pe care suntem obligați să-l urmăm. scopul călătoriei îl stabilești tu, sau e influențat de cei din jur. reconfigurare. da, asta e. reconfigurare de traseu, despre asta e vorba acum. nu e cazul de panică și nici de neliniști foarte mari. mai pui o dezamăgire în traistă, mai picuri un pic de amar în suflet, dar nu e cazul să mă opresc”.

zâmbi. pesemne tovarășul său de nesomn a obosit de tot și a dispărut tăcut în întuneric. nu simțea deloc însă singurătatea. ploaia se oprise brusc și zări pentru o secundă luna. ”e un semn”, își spuse și închise fereastra cu zgomot.

4.44. cifrele din fața sa îl făcură să tresară din nou. nu îi era defel somn și voia inițial să aprindă veioza și să se cufunde în citit. se răzgândi, însă. știa că din acel moment are de dus încă o luptă. că are ceva dat la amanet...


4 comentarii: