morţilor...

a fost una din acele zile în care îţi vine să-ţi iei rucsacul în spinare, chiloţii pe tine şi să te duci în lumea largă cît vezi cu ochii. să nu priveşti înapoi, pentru că s-ar putea să vrei să te întorci şi să rupi nişte capete. să-ţi iei avânt şi să te bagi în mulţime cu răutate indiferent de consecinţe. şi nu va fi nimeni să te potolească şi nici să-ţi înţeleagă furia.

se întâmplă rar, dar am fost copleşit de întâmplări şi de oameni răi. şi nu fac acum decât ceea ce ştiu că o să se întâmple. mă rog. şi mă rog, nu să le cadă cerul în cap, nu să fie loviţi de maşini conduse de drogaţi şi nici să fie violaţi de demenţi scăpaţi din puşcării. mă rog doar ca Dumnezeu să le dea ceea ce merită. şi nimic mai mult.

a fost una din acele zile care mă rupe constant dar sigur de cloacă. una din acele zile în care nu-mi doresc decît să ajung întreg acasă. să am putere să trec prin mocirla puturoasă.

vreau să mă curăţ după o astfel de zi nenorocită. să-mi curăţ ochii şi trupul, să nu-mi atingă jegul sufletul. nu-mi mai ieşiţi astăzi în cale, că e bai. o să vă scuip cu indiferenţa mea şi o să vă orbesc cu un zâmbet larg. rămâneţi acolo în lumea voastră, ca întotdeauna, nemuritori şi reci... morţi.