vorbim
de corupție mereu, știm că ne sufocă, că otrăvește, că ucide.
și? ce facem? pe foaie totul e frumos, am scris cu litere lucitoare
că luptăm împotriva ei. ne-am scris și pe frunte că o facem. și
doamne, ce ne mai place asta. și luptăm, și tot luptăm, și iar
luptăm și cădem lați de atâta luptă. și nu știu cum facem,
dar după atâtea bătălii duse, cancerul e și mai mare, dihania e
și mai înfiptă în trupul muribund. mai au ce stoarce, fiți fără
grijă, pentru că, bag seamă, ăsta e și rostul luptei. sau, în
varianta puțin probabilă, atâta ne duce capul.
cum
să fie altfel, când în loc să punem mâna pe flintă alegem să
ne împiedicăm și știm că nu mai trebuie decât să ne desfacem
larg picioarele, mai crăcănați decât orice curvă de pe lumea
asta?
cum
să fie altfel, când navele pornite la război au mai toate ancorele
azvârlite peste bord? cum altfel, când căpitanul a lăsat demult
timona, și se gândește că era mult mai bine să fi fost el însuși
un pirat? cum, doamne, să fie altfel, când mai toți își leapădă
cămașa albă și chipiul pentru banda neagră trasă peste ochi,
excitați că pot flutura și ei steagul cu cap de mort?
prioritatea
lui nu mai e războiul, nu mai e securitatea vasului și a celor ce
s-au înhămat cu bună credință alături de el în bătălie. nu,
căpitanul a lăsat până și timona în voia sorții. scopul? unul
singur: să fie și să arate ca un pirat pe sub cămașa albă. ce
război? ce bătălie? să fim serioși. se comandă steagul cu
morți, ochiul de sticlă și, musai, o gheară pentru antebrațul
stâng. de cel drept mai e nevoie, mai sunt acte de semnat.
livrarea
nu e deloc o problemă și se face, de cele mai multe ori, cât ai
zice pirat. trebuie doar să vrei, să te decizi că vrei să urci pe
catarg steagul cu cap de mort, sau doar să pleci capul. ispita e
mare atunci când te uiți cu groază la dulapul plin de schelete, la
pisicile din jur, la contul din bancă, sau doar la piratul din
vecini.
ce
vremuri! nici pirații nu mai sunt ce-au fost odată.
undeva
pe fiecare navă, însă, mai există bărci. nu știu mulți de
existența lor, darămite unde sunt înghesuite. căpitanul te vrea
prost.
bărcile.
din fericire, de la o vreme, nu mai sunt goale și sunt tot mai ades
lansate la apă. nu de căpitan, el a și uitat de ele. adevărata
bătălie, adevăratul război, se duce acum cu barca. nava se va
scufunda, și nu va vedea nicicând țărmul.
șeful de barcă e mintea sclipitoare, opusul piratului. cel care a preferat să sară din nava aflată în derivă și să ducă mai departe războiul ce părea pierdut.. șeful de barcă știe cum să apuce și să folosească flinta. ținta lui este aceeași: sistemul bolnav.
lupta
este dură și pentru el nu este nimic mai important decât să
arate, cui trebuie și vrea să afle, că dreptatea și adevărul
sunt de un singur fel. puțini s-au încumetat să-i sară alături
în barcă. dar sunt acolo cu el, înfruntând apele învolburate.
o
vreme, barca se ține bine, dar alte vase pirat i-au luat deja urma.
a început să ia apă iar țărmul pare să nu mai fie atât de
aproape. șeful de barcă a obosit și el, și a redus strocul. se
uită în jur și nu vede decât întinderea de apă. în barcă,
marinarii lui sunt tot mai puțini.
în
nebunia lui, șeful de barcă nu se poate opri, încă mai vâslește.
știe cum poate fi câștigat acest război, dar se simte tot mai
singur. vâslește, dar cu flinta încărcată lângă el. știe că
are aliați, nu mulți, dar puternici, mânați de aceeași dorință
de izbândă. doar că încă stau inerți și nevăzuți când e mai mare nevoie
de ei.
o
minte sclipitoare nu trebuie lăsată, niciodată, singură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu