miercuri, 25 octombrie 2017

am să te părăsesc, toamnă...

nu-mi place toamna asta. nu la fel ca acum un an. da, nu mai sunt nici eu cel de atunci, pierdut și cu bagajul la ușă, pregătit să plece în lume. 

privesc acum la frunzele așternute la picioarele mele, dar nu mai simt că vreau să le aud foșnind zăpăcite de pașii mei grei. 

anul ăsta am să te părăsesc, toamnă. nu mă impresionezi, deși știu că ești la fel ca întotdeauna. nu ești tu de vină cu nimic. sunt eu altul doar, și nu mă pot gândi și la tine. am altceva în suflet acum, mai frumos și mai viu decât orice mi-ai oferit tu vreodată. nu fă pe nebuna, și taci! nu aș fi simțit niciodată nimic din ce simt, dacă nu erai tu. taci, și bucură-te pentru mine, chiar dacă nu-mi este ușor.

mă uitam la frunzele-ți mai colorate ca nicicând, doar că în locul lor vedeam niște ochi mari și luminoși ce-mi râdeau cu drag. 

ieri a bătut vântul și m-a plouat cu frunzele tale. cu frunze multe, venite parcă de nicăieri. am tresărit și ți-am simțit magia, însă doar pentru o clipă. atingerea lor m-a înfiorat, însă nu erai tu, toamnă, erau brațele de care îmi era atât de dor. 

aseară, m-ai chemat în ploaie. și ce dor mi-a fost. însă n-am dansat cu tine, toamnă. am strâns la piept un trup drag, iar pașii ne-au purtat prin iarba udă, printre copacii ce se pregătesc să moară din nou un pic, până în primăvară. da, ne-am lipit cândva și de trunchiurile lor obosite. și când vântul s-a oprit din cântat, buzele noastre și-au dăruit unul altuia stropii tăi, toamnă nebună.

îmi ești tare dragă, dar mi-e mai drag de ea. și dacă te consolează, să știi că e mai nebună decât tine.

ce să fac? n-am ce să fac!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu