vineri, 1 noiembrie 2013

un altfel de halloween...

mi-s pleoapele grele, dar ochii încă-mi râd. mâini nevăzute îmi învelesc trupul amorțit și știu că dimineața e prea aproape. și vântul s-a potolit, aud doar frunzele ce istovite se aștern pe pervazul alb și rece. umbrele se joacă cu mintea mea și ar trebui să-mi fie frică, măcar în joacă.

o dâră de lumină cade pe chipul meu încruntat de pe perete. eram încă la grădiniță atunci și cineva cu minte puțină a ținut să-mi adune zulufii în creștetul capului într-o sarmauă blondă.

mă pufnește râsul, dar e cel mai drag chip al meu. e săndel, așa cum încă mă alintă mama. săndel care adormea pe unde-l prindea moș ene. și-l prindea pe te miri unde, spre spaima alor mei. haha, nu m-am schimbat prea mult de atunci și sunt încă un copil. fără mască...

ticăitul enervant mă amenință cu trezitul și mă las pradă minunii nopții. și poate că am să-l visez pe acel mic misterios de pe perete. cu sarmaua lui cu tot... haha...

2 comentarii:

  1. E miezul noptii la mine, ar trebui sa fiu speriata e Halloween! Cel mai zambaret hallowen in ultimi 9 ani datorita tie, am o imaginatie extrem de bogata in timp ce citeam ce ai scris in fata mea se derula un altfel de halloween. Esti cute, Sandel!

    RăspundețiȘtergere