vineri, 30 august 2013

ți-am deschis ușa, toamnă...

furat de moliciunea verii, am uitat că vii neștiută și te arunci flămândă peste simțurile noastre. de câteva zile, respir înfrigurat aerul tare al dimineților și văd soarele resemnat undeva printre frunzele înțepenite de mândra noapte.

semnele au fost destule dar nu am știut să le vad, și am pierdut din nou spectacolul fascinant al schimbului de gardă. cerul s-a burzuluit și el zdravăn de câteva ori și a rămas pictat cu florile mari de apă peste astrul ciudos, ce parcă merge tot mai grăbit la culcare. am simțit zbaterea stropilor mari și reci pe trupu-mi pârjolit de soare, și tot n-a fost de-ajuns. mi-au râs ochii de bucurie privind soldații războinici din înaltul cerului, dar n-am crezut o clipă, toamnă, că ești tu.

acum știu c-ai biruit pe nesimțite și mai știu de ce-mi sunt simțurile îmbătate. ești măreață, tu toamnă, și toți războinicii tăi. nu vreau să mă satur de tine degrabă. pentru că mi-a fost dor. așa cum mi-a fost de marea mea și de stâncile mângăiate de revărsarea venită de dincolo de toate.

mi-ai deschis ochii și m-ai lăsat să văd din nou veșmântele tale croite din culoare și mirosuri tari. am călcat țărâna moale și le-am spus deja frunzelor vorbe de rămas bun. am atins apa jucăușă și i-am simțit răsuflarea rece. am primit vântul în dar și lumina amorțită a serii prea grăbite.

nu te place încă multă lume, dar nici că-ți pasă. știi să supui și să seduci. e ca-n viață, frumusețea nu face decât să ne aducă aminte mereu că trebuie să coborâm printre ceilalți. și s-o prețuim.

din partea mea... ți-am deschis deja ușa, toamnă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu