duminică, 19 mai 2013

omului bun...

ai fost mereu pe urmele mele. erai tu, cel care atunci când plângeam îmi spuneai să mă opresc. și-mi secai lacrimile cu bunătatea ta. erai tu cel care îmi prindeai capul plecat și-l ridicai spre lumină. m-ai învățat să mă bucur din nou, să râd cu inima și să mă scutur de tristețe. erai mereu altul, dar același. omule bun, n-ai zis niciodată nu și ai venit ca-n totdeauna la întâlnirea cu sufletul meu pustiit de amărăciune și deznădejde.

mi-ai întins mereu mâna și m-ai tras spre viață. nu mai sunt ologul, nici orbul și nici lașul de atunci. și-ți spun cu drag, acum, că am prins puteri. și ca mă năpădesc dorințele. și că am curajul să vreau. și că am curajul să fac.

tu, să-mi mai stai alături, omule bun. mă cuprind senzații ce încă mă amețesc. frumusețea îmi dă iar fiori și-mi simt genunchii moi. caut din nou atingerea ce mă copleșește și privirea ce-mi aduce buchetul de maci în obraji.

tu, omule bun, să-mi mai stai alături. și să te bucuri când vezi că am o inimă de dat și un suflet de bucurat...










2 comentarii:

  1. Cine este acest "om bun" ?...apare in multe postari ale tale si sunt sigur ca nu faci referire strict la ce se intelege.
    Frumoase ganduri de fiecare data pentru el .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai... omul bun e, poate, un anonim ca si tine... :) un om bun si frumos, sincer si cald, pe care/l simti chiar si cand nu/l cunosti si treci pe linga el la coltul strazii sau pe aleea blocului... :)

      Ștergere