ai fost mereu pe urmele mele. erai tu, cel care atunci când plângeam îmi spuneai să mă opresc. și-mi secai lacrimile cu bunătatea ta. erai tu cel care îmi prindeai capul plecat și-l ridicai spre lumină. m-ai învățat să mă bucur din nou, să râd cu inima și să mă scutur de tristețe. erai mereu altul, dar același. omule bun, n-ai zis niciodată nu și ai venit ca-n totdeauna la întâlnirea cu sufletul meu pustiit de amărăciune și deznădejde.
mi-ai întins mereu mâna și m-ai tras spre viață. nu mai sunt ologul, nici orbul și nici lașul de atunci. și-ți spun cu drag, acum, că am prins puteri. și ca mă năpădesc dorințele. și că am curajul să vreau. și că am curajul să fac.
tu, să-mi mai stai alături, omule bun. mă cuprind senzații ce încă mă amețesc. frumusețea îmi dă iar fiori și-mi simt genunchii moi. caut din nou atingerea ce mă copleșește și privirea ce-mi aduce buchetul de maci în obraji.
tu, omule bun, să-mi mai stai alături. și să te bucuri când vezi că am o inimă de dat și un suflet de bucurat...
Cine este acest "om bun" ?...apare in multe postari ale tale si sunt sigur ca nu faci referire strict la ce se intelege.
RăspundețiȘtergereFrumoase ganduri de fiecare data pentru el .
pai... omul bun e, poate, un anonim ca si tine... :) un om bun si frumos, sincer si cald, pe care/l simti chiar si cand nu/l cunosti si treci pe linga el la coltul strazii sau pe aleea blocului... :)
Ștergere